Pentru tinerii talentaţi

20/05/2010

Pentru tinerii talentaţi

PrintO campanie ca asta apare o dată la 10 ani. Şi e păcat să nu primească toată atenţia pe care o merită şi, de ce nu, tot sprijinul din partea noastră. Iqads lansează un proiect menit să profesionalizeze pe cât de mult se poate departamentele de marketing, comunicare sau vânzări din diferite companii. Proiectul Kadett va face astfel legătura între mediul academic şi industria de marketing şi comunicare. Practic, tinerii care doresc să devină kadeţi în acest program trebuie să dea un test de orientare şi examinare online. O dată trecut testul, devin învăţăcei în proiectul Iqads Kadett. Timp de un an de zile vor avea acces la toate dedesubturile acestor meserii, concretizate în experienţa care ştim cu toţii cât de valoroasă este când cauţi un loc de muncă. Apoi, vor participa la traininguri şi evenimente de gen unde vor avea ocazia să cunoască fel de fel de oameni. Niciodată nu ştii de unde răsare şansa vieţii tale. Absolvenţii programului vor intra apoi în baza de selecţie ce va fi recomandată companiilor din industria de marketing şi comunicare aflaţi în căutare de angajaţi. Acesta este afişul campaniei şi ceva mai jos aveţi şi spotul audio. Baftă, Kadeţi!

Asculta mai multe audio Evenimente

Evenimente, printcenter.ro ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *